Luni, 17.10.2016, la ora 13.00
Tema discutiilor:
PROIECT PILOT
,,EDUCAȚIE ADAPTATĂ TULBURĂRILOR
DE SPECTRU AUTIST,,
PREZENTAREA PROIECTULUI
- Argument
Autismul este o tulburare neurobiologică severă care afectează comunicarea, relaţionarea şi integrarea senzorială a individului. Fără intervenţie, acea persoană riscă să rămână izolată toată viaţa şi dependentă de sprijinul altei persoane. Copiii/elevii cu autism învaţă mult mai greu decât ceilalţi, iar educaţia lor trebuie să fie susţinută și adaptată profilului lor psihologic, atât în școala specială cât și în școala de masă. Putem vorbi de educație de calitate, la elevii cu T.S.A. , doar atunci când abordarea pedagogică pornește de la particularitățile psiho-fizice ale acestor copii.
Un copil tipic învață prin joc, comunică adecvat, interacționează cu semenii săi, observă, experimentează, generalizează și folosește cunoștințele și abilitățile dobândite în situații adecvate. La copilul cu autism toate aceste etape sunt deficitare sau inexistente. Procesul perceptiv este diferit și implicit modul de gândire. La persoanele cu autism, lumea este împărțită în tot felul de fragmente care rămân, de cele mai multe ori, nelipite.
Cum putem utiliza această cogniție diferită pentru a porni un proces de învățare? Adaptăm educația la aceste particularități prin:
– realizarea unui proces educațional structurat, explicit și secvențial;
– utilizarea unor metode specifice de intervenție, de abordare individualizată;
– adaptarea resursele didactice;
– utilizarea unor strategii vizuale;
– realizarea unor dispozitive de comunicare.
Educația adaptată contribuie, în primul rând, la formarea unei persoane independente, care poate fi integrată în comunitate mult mai ușor. De această integrare este responsabilă și comunitatea, prin resursele pe care este datoare să le pună la dispoziție, în recuperarea acestor copii . Un efort comun al familiei, școlii și comunității, contribuie la valorizarea lor ca ființe umane și la acceptarea, fără prejudecăți, în rândul membrilor comunității.
- Scopul proiectului
Dezvoltarea unui cadru educațional adaptat la nevoile de bază ale sindromului autist și la realizarea unui atelier protejat pentru persoanele cu autism. - Obiectivele proiectului:
- Adaptarea spațiilor existente ale Școlii Gimnaziale Speciale ,,Maria Montessori,, și ale Centrului Școlar de Educație Incluzivă Nr.1 Bacău, la necesitățile derulării unui program eficient de instruire a copiilor cu autism;
2. Dotarea claselor, în care își desfășoară activitatea elevii cu autism, cu calculatoare și dispozitive de comunicare;
3. Asigurare unor cursuri de perfecționare pentru personalul didactic angrenat în educația și terapia copiilor cu T.S.A.;
4. Organizarea unui atelier protejat, în care copiii și adulții cu autism, care au abilitățile necesare, să poată desfășura o activitate productivă și recreativă. Acest obiectiv se va realiza în afara celor două instituții școlare. - Grupul ţintă căruia i se adresează proiectul. Beneficiari.
Proiectul pilot “EDUCAȚIE ADAPTATĂ TULBURĂRILOR DE SPECTRU AUTIST” se adresează:
• Beneficiari direcţi:
• preşcolari / elevi din ciclul primar, gimnazial, liceal:
• cadre didactice:
- Beneficiari indirecţi:
• părinţii elevilor implicaţi în proiect
• comunitatea locală
- Activitățile proiectului pilot
Activitatea nr. 1
Obținerea de fonduri pentru adaptarea spațiilor existente, din cele două instituții școlare, la nevoile educaționale specifice acestei tulburări și a mijloacelor didactice
Descriere:
– structurarea spațiului fizic – amenajarea clasei cu mobilier specific, pe zone de activități: zone pentru activități individuale și independente, structurate relativ ,,închise,, și zone pentru activități de grup;
– asigurarea resurselor educaționale necesare: auxiliare didactice, sisteme de activitate, sisteme de lucru, materiale specifice zonelor de activități, softuri educaționale.
Activitatea nr. 2
Obținerea de fonduri pentru dotarea claselor cu:
– calculatoare necesare implementării unui sistem de comunicare, cu ajutorul calculatorului, având la bază metoda citirii globale și utilizării de softuri educaționale;
– dispozitive de comunicare (aplicații de comunicare cu ieșire de voce, bazate pe simboluri, pe tabletă) pentru copiii cu autism care nu verbalizează.
Activitatea nr. 3
Finanțarea unor cursuri de perfecționare a unor metode comportamentale de intervenție la copiii cu T.S.A (TEACCH, ABA, PECS), pentru cadrele didactice implicate în activitatea educațională.
Activitatea nr. 4
Finanțarea unui atelier protejat destinat copiilor și persoanelor cu autism unde vor desfășura activități de formare, dezvoltare și perfecționare a abilităților, având ca scop:
– să devină independenți de alte persoane și de alte forme de ajutor;
– să valorifice produsul muncii lor în diferite ocazii;
– să interacționeze cu semenii lor;
– să facă față unor situații;
– formarea unor abilități de care au nevoie în viața de zi cu zi;
Rezultatele așteptate ca urmare a implementării proiectului
Rezultate cantitative:
• un pliant de informare despre activitățile proiectului;
• un grup de iniţiativă – acţiune în derularea proiectului;
• nr. de articole publicate în mass-media care prezintă activităţile derulate in cadrul proiectului.
- Rezultate calitative:
• implicarea instituțiilor administrației publice locale în conștientizarea problematicii autismului, la nivelul comunității și în finanțarea proiectului pilot ,,Educație adaptată tulburărilor de spectru autist,,;
• implicarea Inspectoratului Școlar Bacău în coordonarea și avizarea proiectului;
• implementarea unui sistem educațional adaptat particularităților acestei tulburări, în instituțiile școlare de profil din localitate;
• dezvoltarea unor forme protejate de angajare în muncă a persoanelor cu autism;
• îmbunătăţirea comunicării între instituțiile locale (ONG-uri, fundații) care au ca activitate intervenția la copilul cu autism;
• respectarea dreptului la un loc de muncă și la o viață normal a persoanelor cu autism;
• inventar de bune practici identificate prin proiect;
• valorificarea potenţialului creativ al fiecărui participant la proiect;
Promovarea şi mediatizarea proiectului se va realiza prin:
• convorbiri directe cu cadrele didactice, părinții, instituțiile partenere;
• difuzarea pliantului proiectului în instituţiile partenere şi online pe site-uri educaţionale;
• invitarea reprezentanţilor mass-media şi ai unor instituţii reprezentative la discuții, în cadrul unor mese rotunde.
Lansarea de catre CJ Bacau si Primaria Bacau a unor propuneri de cladiri pentru Atelierul Protejat, destinat adultilor autisti. In urma analizarii acestor propuneri de catre comitetul de initiativa al proiectului si dezbaterea publica necesara, se va stabili locatia potrivita si amenajarile necesare.
- Propuneri d-na Lăcrămioara Hazapariu în ce privește activitățile desfășurate în atelier:
,,AUTISMUL NU DISPARE LA 18 ANI,DIAGNOSTICUL …DA !!!
Persoanele cu autism sunt foarte diferite intre ele,atat ca nivel intelectual cat si ca abilitati si nevoi.Un atelier protejat adaptat pe nivele de dificultate poate aduce viata acestor tineri cu un pas sau mai multi ,mai aproape de o viata normala.Iata cateva activitati ,care,sub supraveghere ,pot fi desfasurate :
-Plantarea,cresterea si ulterior valorificarea plantelor ornamentale,florilor de sezon sau in ghivece;
-Pasari de colivie si animale de companie,crescute,ingrijite,eventual valorificate.Tinerii autisti iubesc animalele si se relaxeaza in preajma lor.
-Micii tamplari:se pot ansambla ,spre exemplu,casute ptr caini,pasari…avand materiale croite dupa tipar,sau chiar lucrate la traforaj…
-Legume in solarii sau in gradina.Cultivarea lor,ii apropie de cunoastere,poate reduce deficitul de atentie,specific .
-Studentii de la Facultatea de kinetoterapie,din cadrul Universitatii Vasile Alexandri,Bacau,ar putea sa-si sustina orele de practica avand ca subiecti ,tinerii autisti,avantajul fiind de ambele parti.
Lista poate continua,in masura in care ar exista spatiu amenajat,implicare din partea autoritatilor si a parintilor.”
III. Dotarea claselor copiilor autisti cu materiale didactice, inclusiv calculatoare si softuri educationale, adaptate necesitatilor de invatare ale acestor elevi. D-na profesoara Liliana Dicu va prezenta aceste materiale didactice, Melinte Emil softurile necesare invatarii asistate de calculator a scrisului si cititului. La acest punct, asteptam ca d-l primar, Cosmin Necula sa se implice, conform promisiunii facute, astfel incat sa copiii sa beneficieze cat mai repede de ele.
– Vocalizer pentru NVDA – cititor de ecran şi voci în limbile română, maghiară, engleză, italiană, franceză, spaniolă, germană și în alte 33 de limbi și dialecte, licență pentru 3 calculatoare | |
Preţ informativ : 456 RON | pentru 3 PC-uri. |
– PC cu periferice tastatura şi mouse wirelles, + sistem audio, licenta Windows 8 | |
Preţ informativ : 4000 RON | pentru 3 PC-uri. |
Facilitati de instruire, perfectionare a cadrelor didactice implicate in activitatea din invatamantul special. La acest capitol, d-l Director de la Scoala Montessori din Bacau, Adrian Nastac si d-na profesor Liliana Dicu vor inainta propuneri.
Securizarea si adaptarea spatiilor scolii Montessori si CSEI specificului activitatii cu acesti copii.
Propuneri vor face d-l Director Adrian Nastac si d-na profesor Liliana Dicu.
In urma acestei intalniri de lucru, in conditiile in care pentru progresul proiectului devine necesar, va urma o audienta la d-l presedinte al CJ, la care va participa si d-l primar al municipiului Bacau (intalnirea de lucru nr. 3).